Zumba implică o combinație între elemente ce țin de dans și elemente din sfera aerobicului. Coregrafia Zumba încorporează mișcări de hip-hop, soca, samba, salsa, merengue, reggaeton, mambo, arte marțiale, și chiar bollywood, respectiv dans din buric . Sunt incluse și exerciții de squat și streching.
O ședință de Zumba durează în medie o oră și cuprinde partea de încălzire, pe parcursul a 2-3 melodii, însemnând circa 5-10 minute, antrenamentul propriu-zis, care durează cam 45 minute și se poate face pe diverse ritmuri, cel mai adesea, latino, iar în final, partea de relaxare, numită cool down, timp de aproximativ 5 minute. Zumba Fitness își sprijină membri ZIN (Zumba Instruction Network) cu muzica și coregrafiile necesare desfășurării propice a programelor de dance-fitness.
Deși pare un sport hibrid, Zumba este recomandat de specialiști tocmai pentru numeroasele beneficii atât asupra fizicului, cât și asupra psihicului celor care îl practică. Mișcările Zumba solicită și pun în mișcare toate grupele de mușchi, modelând și tonifiând corpul. În același timp, acestea acționeză precum exercițiile cardio, solicitându-ți inima și îmbunătățindu-ți sistemul cardiovascular. Așadar, în timpul unei ședințe se poate ajunge la arderea între 700 și 1000 de calorii, ceea ce face din Zumba un program recomandat celor care vor să scape sănătos și eficient de kilogramele în plus.
Există șapte stiluri diferite de cursuri stabilite și organizate pe niveluri de vârstă și rezistență, inculzând și așa numitul Aqua Zumba, curs realizat în piscină.