FORGOT YOUR DETAILS?

TRX

La Nova Gym, în cadrul claselor de Aerobic vei putea participa și la clase de TRX alături de un instructor specializat în acest domeniu. Nu numai că vei beneficia la capacitate maximă de toate avantajele acestui tip de antrenament dar te vei și distra.

TRX  s-ar traduce prin „Total Rezistance eXercice” și a fost inventat de Randy Hetrik, fondatorul Fitness Anywhere. El și colegii lui din trupele Navy SEAL aveau nevoie să fie mereu în forma fizică bună, indiferent că se aflau pe uscat sau pe apă, așa că s-au antrenat cu ajutorul a două corzi de parașută. Antrenamentul lor a luat apoi numele de TRX Suspension Training și câștigă din ce în ce mai mulți admiratori.

TRX Suspension Training este alegerea ideală și completă în materie de programe de fitness, beneficiile sale sunt nenumărate și dintre acestea putem aminti:

– pe întreg parcursul unui astfel de antrenament, musculatura CORE-ului ( abdomen, oblici, lombari, fesieri) se află în permanentă contracție, pentru a se putea menține corpul drept – poziție de bază în programul de pregătire cu aceste benzi.

– forța, flexibilitatea, coordonarea, mobilitatea și stabilitatea corpului vor fi mult îmbunătățite, dacă se practică antrenamente constante.

– TRX poate fi modalitatea prin care iți poți atinge obiectivele sportive, indiferent de cât de sus au fost acestea trasate.

Deși oricine poate practica exerciții având la îndemână cele două „benzi minune”, nu oricine știe cum să facă antrenamentul eficient; de aceea, se recomandă ca programul de TRX Suspension Training să se desfășoare sub atenta supraveghere a unui antrenor, astfel încât practicantul să fie inițiat în ceea ce privește utilizarea corectă a echipamentului, exercițiile să fie atent gândite și concepute pentru nivelul său și, în plus, să existe o opinie avizată asupra acurateței execuțiilor.

De aceea, la Nova Gym, în cadrul claselor de Aerobic vei putea participa și la clase de TRX alături de un instructor specializat în acest domeniu. Nu numai că vei beneficia la capacitate maximă de toate avantajele acestui tip de antrenament dar te vei și distra.

Class Timetable

 Open TimeClose TimeTrainerAddress
vineri17:1518:15 Victor Benescu
vineri
17:15 - 18:15 - cu Victor Benescu - at

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TOP