Este un antrenament de interval de mare intensitate, cunoscut și sub numele de „antrenament milităresc de slăbire” și presupune executarea exercițiilor într-un mod foarte intens, datorită combinației dintre acestea, pauzelor mici sau inexistente și repetărilor puține.
Ce este HIIT?
Este un antrenament de interval de mare intensitate, cunoscut și sub numele de „antrenament milităresc de slăbire” și presupune executarea exercițiilor într-un mod foarte intens, datorită combinației dintre acestea, pauzelor mici sau inexistente și repetărilor puține.
Un avantaj major al antrenamentului HIIT este eficiența. Cu alte cuvinte, rezultatele obținute sunt foarte mari comparativ cu timpul investit. O sesiune de 20 de minute de antrenament HIIT arde mai multe grăsimi decât 45-60 de cardio clasic. Astfel, nu este nevoie să petreci ore în șir la sală pentru a avea rezultate. Mergi la sală, te antrenezi rapid și intens, apoi te bucuri de timpul liber fără a-ți mai face griji de procesul de reîngrășare.
Noi îți prezentăm tot ce trebuie să știi despre beneficiile HIIT!
Avantajele antrenamentelor HIIT
Încă de la mijlocul anilor ’90 au început să apară tot mai multe studii contrate asupra antrenamentelor de efort intens, pe perioade scurte, iar rezultatele au spus mereu același lucru: ele funcționează cu adevărat! Iată câteva dintre principalele beneficii HIIT.
Nu trebuie să stai ore în șir la sală
Într-o zi obișnuită programul tău (și al majorității) este destul de încărcat, iar timpul pe care-l ai la dispoziție pentru antrenamente devine tot mai limitat. Ideea de a petrece o oră la sală când știi că mai ai o mulțime de lucruri de făcut, iar a doua zi trebuie să te trezești cu noaptea-n cap, nu este tocmai cea mai plăcută. Astfel, HIIT devine un tip de workout perfect pentru cei care vor rezultate incontestabile fără să petreacă ore la sala de sport sau antrenându-se acasă. Așa cum spuneam și mai sus, 20 de minute HIIT pot face minuni pentru corpul tău.
Arzi calorii multe fără să pierzi din masa musculară
Atunci când vrem să slăbim, exercițiile cardio tradiționale pot însemna și o pierdere din volumul masei musculare. Lucrurile nu stau deloc așa în cazul High Intensity Interval Training. Aici nu numai că nu o să pierzi din masa musculară, ci o să o crești.
Corpul tău continuă să ardă calorii și grăsime după ce ai terminat antrenamentul
Datorită intensității antrenamentelor HIIT corpul tău este în alertă. Cu alte cuvinte, timp de 24 de ore după ce ai terminat workout-ul organismul tău încă arde grăsimi și calorii.
Are efecte pozitive asupra inimii
High Intensity Interval Training nu numai că o să te ajute să ai forma fizică pe care ți-o dorești, dar are și efecte pozitive asupra sănătății tale. Datorită efortului depus și a pauzelor care vin imediat după el, inima ta o să devină mai puternică.
Antrenamentele HIIT te motivează
Așa cum spuneam și mai sus, dacă repeți aceeași rutină fitness pentru perioade lungi s-ar putea să te plictisești și să fii tot mai puțin motivat să duci workout-ul la bun sfârșit. Dacă te confrunți cu această problemă trebuie neapărat să încerci HIIT. În primul rând, atunci când te gândești că ai în față serii scurte de exerciții e mult mai ușor să te motivezi să le duci până la capăt. De asemenea, pentru că rezultatele sunt vizibile relativ repede, o să simți că efortul chiar merită spre deosebire de alte exerciții unde s-ar putea să dureze mult mai mult până când începi să vezi schimbările.
HIIT înseamnă kilograme în minus
Unul dintre beneficiile HIIT pe care nu putem să nu-l aducem în discuție este că acest tip de antrenament este foarte bun pentru cei care vor să dea jos din kilograme. Este adevărat că la început o să ți se pară că High Intensity Interval Training este prea greu, dar nu trebuie să te descurajezi. Începe cu sesiuni de exerciții scurte și crește durata lor când începi să capeți mai multă experiență. Instructorii noștri vor fi întotdeauna atenți să nu te rănești și să nu intri în supraantrenament.